Acasă » Știri » Un lider sindical a spus cât durează greva profesorilor. “Trebuie soluții”. Începe luni, 22 mai

Un lider sindical a spus cât durează greva profesorilor. “Trebuie soluții”. Începe luni, 22 mai

De: Irina Vlad 21/05/2023 | 21:13
Un lider sindical a spus cât durează greva profesorilor. “Trebuie soluții”. Începe luni, 22 mai
Liderii de sindicat anunță suspendarea grevei profesorilor/ Sursă foto: Facebook

Luni, 22 mai 2023, va avea loc greva generală a profesorilor. În urma negocierilor eșuate de la Guvernul României, aproximativ 150.000 de profesori nu se vor prezenta la orele de curs. Un lider sindical a spus cât vor dura protestele. 

După ce miercuri, 17 mai 2023, a avut loc greva de avertisment, luni, 22 mai va avea loc greva generală a profesorilor. Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simon Hăncescu, a menționat faptul că greva profesorilor va lua sfârșit în momentul în care Guvernul va detensiona această situație, iar legea salarizării va îndeplini dorințele propuse de aceștia. Totodată, acesta a reamintit că sunt școli cu 100% dintre profesori în grevă, în condițiile în care s-au depus eforturi pentru a nu se ajunge la o grevă generală.

“Greva va continua până când colegii noștri vor stopa acțiunea. Trebuie soluții pentru asta. Oferta guvernului este cea pe care am mai avut-o și acum câteva zile. În legea salarizării o să se rezolve dorința noastră. Altceva nimic. Personalul nedidactic, inclus în Anexa 8, va primi o creștere de 7-8 la sută la salariu. Urmează să dea Executivul un act normativ. Decizia aparține Guvernului.

Sunt școli cu 100% dintre profesori în grevă, recomandarea este ca părinții să țină elevii acasă. Acolo unde sunt profesori care vor preda, vor supraveghea elevii veniți la școală”, a declarat, pentru Digi24, Simon Hăncescu.

Greva profesorilor va înceta când le vor fi aprobate solicitările

Vezi și: ABONAȚII DIGI S-AU TREZIT CĂ NU MAI POT SĂ VADĂ ACEST POST TV. RCS-RDS L-A SCOS DIN GRILĂ ȘI A OFERIT EXPLICAȚIA

Vineri, 19 mai 2023, în numele salariaților din învâțământ, federațiile sindicale au anunțat faptul că vor onora orice invitație de negocieri venite din partea Guvernului României. În urma numeroaselor scrisori și comunicate, încă din anul 2021, discuțiile au eșuat, iar membrii de sindicat s-au ales cu promisiuni neonorate, motiv pentru care s-a ajuns la începerea unei greve generale.

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER”, în numele salariaţilor din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vor onora orice invitaţie oficială la negocieri venită din partea Guvernului României. Am trimis zeci de scrisori şi comunicate, am organizat mai multe acţiuni de protest, însă, de fiecare dată, discuţiile nu au avut rezultatul aşteptat de membrii de sindicat. De cele mai multe ori, ni s-au făcut doar promisiuni, care nu au fost onorate.

„După cum se poate observa, am făcut tot posibilul ca să nu ajungem la acest protest extrem. În continuare suntem deschişi la negocieri, indiferent de ziua şi ora la care suntem invitaţi”, au anunţăt, vineri, federaţiile sindicale, într-un comunicat de presă comun.

Solicitările Sindicaliștilor din Educație:

  • Majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii;
  • Renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei. Sindicaliştii precizează că, de luni, se va intra în grevă generală.

Vezi și: ELECTROCASNICUL CARE ÎȚI „RUPE” FACTURA LA LUMINĂ. CONSUMĂ ÎN DOAR 1 ORĂ CÂT ALTE APARATE ÎN 7 ZILE

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Irina Vlad este absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion din București și activează în prea online de 2 ani. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Contact: [email protected]
Parteneri
Două ZODII vor fi favoritele astrelor în luna iunie. Nativii acestora vor fi extrem de împliniți luna viitoare
Două ZODII vor fi favoritele astrelor în luna iunie. Nativii acestora vor fi extrem de...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată impecabil la 66 de ani
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Peste 30 de stele de pe cer poartă numele acestui oraș din România! Puțină lume știe acest detaliu
Peste 30 de stele de pe cer poartă numele acestui oraș din România! Puțină lume...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după audierea la Parchet
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
O femeie a mărturisit cum i-a supraviețuit lui Casanova Killer, criminalul în serie care s-a lăudat că a ucis cel puțin 35 de oameni
O femeie a mărturisit cum i-a supraviețuit lui Casanova Killer, criminalul în serie care s-a...
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa ceva
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Tavi Colen, momentele cumplite prin care a trecut după pierderea mamei sale. Amintirile de neprețuit și lecțiile învățate de la familie. „Cred că părinții mei nu și-ar dori ca noi să suferim”
Tavi Colen, momentele cumplite prin care a trecut după pierderea mamei sale. Amintirile de neprețuit...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cele mai VULNERABILE cod-uri PIN. Riscuri mari pentru cei au ales aceste coduri
Cele mai VULNERABILE cod-uri PIN. Riscuri mari pentru cei au ales aceste coduri
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Cum arată acum Irina Tănase, fosta iubită a lui Liviu Dragnea. S-a afișat într-o ipostază rară pe Instagram
Cum arată acum Irina Tănase, fosta iubită a lui Liviu Dragnea. S-a afișat într-o ipostază...
S-a lansat un nou post de televiziune! Este deja disponibil în rețeaua Digi
S-a lansat un nou post de televiziune! Este deja disponibil în rețeaua Digi
Cele două băuturi care îți îmbunătățesc starea de spirit. Este vorba de ceaiuri pe care le găsești oriunde
Cele două băuturi care îți îmbunătățesc starea de spirit. Este vorba de ceaiuri pe care...
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
George și Ionela au murit ieri, în Iași. Ce tragedie! Ce tineri și frumoși erau! În loc de nuntă, acum familiile se pregătesc de înmormântare
George și Ionela au murit ieri, în Iași. Ce tragedie! Ce tineri și frumoși erau!...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
BREAKING: Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a murit în urma prăbuşirii elicopterului. Nu au fost găsiţi supravieţuitori la locul prăbuşirii. Oficial iranian: Elicopterul a „ars complet”
BREAKING: Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a murit în urma prăbuşirii elicopterului. Nu au fost găsiţi...
GHEORGHE DINCĂ a primit vestea chiar acum. Decizia luată în dosarul CARACAL
GHEORGHE DINCĂ a primit vestea chiar acum. Decizia luată în dosarul CARACAL
Un celebru cuplu din România se iubea pe furiș. El își înșela partenera
Un celebru cuplu din România se iubea pe furiș. El își înșela partenera
Familia tinerei ucise în Sibiu, de iubitul drogat, mărturii CUTREMURĂTOARE: „Când am auzit, am căzut pe jos” / Mama fetei nu știa de relație
Familia tinerei ucise în Sibiu, de iubitul drogat, mărturii CUTREMURĂTOARE: „Când am auzit, am căzut...
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă...
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și Ionela se pregăteau să se căsătorească peste câteva zile
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
Iulia Vântur, apel disperat către fani: ”Vă rog! Fiecare minut contează”. Ce i s-a întâmplat vedetei
Iulia Vântur, apel disperat către fani: ”Vă rog! Fiecare minut contează”. Ce i s-a întâmplat...
La ce program să nu speli niciodată prosoapele. Greșeala care îți poate distruge mașina de spălat
La ce program să nu speli niciodată prosoapele. Greșeala care îți poate distruge mașina de...
Trucul folosit de femeile din Egipt pentru un ten perfect. Așa scăpau de riduri
Trucul folosit de femeile din Egipt pentru un ten perfect. Așa scăpau de riduri
×